Romanul unei vieţi (Partea II)

Continuînd articolul: Romanul unei vieţi (Partea I)

Romanul unei vieţi (Partea a II-a)

În intranscluţiunea contemporană, obişnuiţi cu invaliditatea accepţiunilor tractice şi suprasaturaţi de articolele tredante din revistele de nespecialitate din săptamînile de azi, cetitorii noştri se vor fi întrebînd care o fi punctul rezonant al sistemului trofic ce cuprinde şi gîndurile mai sus exprimate. Iar cel ce nu va fi avînd aceleaşi nelămuriri, ar vrea să afle cum ar arăta ţignitul liber-transcerbat în cele anterioare. Sursa acestora era un cap de cocalar la vro’ optişpe ani, cu păru-i nedat cu gel prea lung pentru un ţăran ca el. Mergînd de unul singur pe străzile unui orăşel destul de mare pentru ţara umilă din care făcea parte, călca prin bălţile existente încă în gropile din pavajul pus pe vremea marelui, deşi nu mai plouase de vreo 3 zile. Şi mergînd aşa ajunse la concluzia că îşi murdărise destul blugii albi cu steluţe argintii şi pantofii cu vîrful întors meritau o pauză, chiar cînd trecea pe lîngă cea mai jegoasă crîşmă. Acordurile ultimului hit al momentului, melodia lu’ Copilu’ cu Laura Pluton îl atraseră înăuntru de îndată. Convins că avea toată lumea împotriva-i dă să se ducă pînă la budă să-şi exprime indignarea pe pereţii localului cînd zări la o masă într-un colţ un vechi prieten, LăutARul MeURcedeF@los, sau Lar Murf@ pentru tovarăşi. Se aşeză cu el şi atras de poveştile acestuia îşi zise că stă pîn’ a doua zi.. Ceru fetei de p-acolo un bol de cir fierbinte şi o porţie de mămăligă rece cu sare la felul doi.

Aprins de tot începu să filosofeze la ore tîrzii. Doar ce-i păsa? Mînca şi bea.. şi mai ales.. gîndea. Gîndea? La ce avea să gîndească o asemenea lichea veţi “gîndi”? Dar ce? Voi gîndiţi? Vă credeţi gînditori? Dar în background ce e gîndirea? Este o.. oh, nu din nou.. Mai lasă-mă în pace cu gîndurile tale măi ţ’băiete! Oricum, e clar la cin’ sau ce gîndEA.. şi bea şi-n gol privea.. şi bea.. şi surîdea..şi-ar vrea.. Ce-ar vrea? Ar vrea şi el o decapotată, dar nu că i-ar fi cald în vară.. Ar vrea să aibă-o vilă cu patru etaje, cu toate că cei 16 mp ai camerei sale îi erau deajunşi şi putea locui fericit întrînşi.. Ar vrea să aibă o firmă, o geantă şi costum, să stea mereu pe-un scaun, vorbind la telefon, cu toate că se simţea bine frecînd manganul în şlapi şi bermude.. Ar vrea să aibă toate, şi fără trebuinţă.. de ce ar vrea să le aibă cînd el n-ar vrea nimica? Dar totuşi ce ar vrea? Ah, ce întrebări sunt acestea? Le ştim cu toţi răspunsul.. Şi încă cum ar vrea.. şi doar atît.

Dar reveni în crîşmă şi, încălzit de gălăgie, ca un ţigan a început, să cînte-o melodie. Atraşi au fost ţăranii de burta sa mulată şi tinicheaua-n cruce la gîtu-i atîrnată. În juru-i i-a adunat.. Băhh.. ce băieţan bazat.. Înconjurat de prieteni de pahar, îşi cînta dorul, în colţ sub felinar. “Ah, cît patos zace-ntrînsul” “Şi cum le zice, frate , eşti nebun?”; şi o ţinu aşa vro’ oră, două, spun.. băteau ritmat boşcăii, gîndind “ce suflet bun!”; şi toţi rîdeau şi veseli, cîntau în cor cu el pîn’ ce-ncepu ca secu’ să spun’un cîntec vechi:

Mă cheamă să beau.. mă cheamă să cînt..

Dar nimeni nu ştieeh pentru cine plîng..

Mă cheamă la vin.. mă cheamă la bere..

Dar nime’ nu ştieeh că-nsuflet port durere..

Dă-mi umpic de pîine.. şi un os de peşte..

Şi copila careeh.. sufletu-mi iubeşte..

Mai dă-mi o bucată.. şi umpic de sare..

Inima mă doareeh.. de iubire moare..

Versurile anagramaticalistice avură efectul unei camboriste de speţa a doua, şi toţi cei care în urmă cu două minute se gîndeau să-l cheme la masa lor pe tînărul singuratic se retraseră uşor reparcurgînd în sens antitrigonometric traiectoria descrisă de un punct aflat pe talpa pantofului lor cu ceva timp în urmă. Iar el.. se duse să-şi verse amarul..

[va urma]